Echipa SPMS Săpoca#
Noi suntem aici pentru a vă sprijini în drumul dumneavoastră către însănătoșire !
Dorim să vă oferim servicii medicale de cea mai bună calitate. Ne ascultăm pacienții și lucrăm pentru rezolvarea fiecărei probleme în parte. Asigurăm condiții pentru manifestarea spiritualității (capelă, bisericuță) și facilități de inserare culturală cu ocazia sărbătorilor de peste an: Paște, Crăciun, Anul Nou.
Ne străduim să vă oferim îngrijiri specializate de psihiatrie în conformitate cu pregătirea fiecăruia dintre noi și de aceea pregătirea noastră este continuă. Cel mai simplu act medical este rezultatul muncii unei echipe.
Pentru creșterea calității serviciilor medicale furnizate avem nevoie de personal înalt specializat: medici cu specialitățile psihiatrie, neurologie și medicină internă, asistenți medicali specializați în nursing psihiatric, terapie ocupațională, nutriție, ergoterapeuți.
Vă așteptăm să faceți parte din echipa noastră!
Cine suntem ?#
Personalul medical - sunt cei implicați direct în îngrijirea pacienților:
- 38 medici dintre care:
- 29 în specialitățile psihiatrie și neuropsihiatrie infantilă dintre care 4 sunt doctori în medicină și 2 sunt psihoterapeuți (terapie ericksoniană);
- 1 medic specialitate neurologie;
- 1 medic specialitate medicină de laborator;
- 1 medic specialitate medicină internă;
- 1 medic specialitate radiologie-imagistică medicală;
- 2 medici specialitate epidemiologie;
- 1 medic specialitate recuperare, medicină fizică, balneologie;
- 1 medic specialitate geriatrie;
- 1 medic dentist.
- 6 psihologi dintre care:
- 3 au gradul principal clinician;
- 3 au gradul specialist clinician.
- 1 farmacist.
- 249 de asistente medicale;
- kinetoterapeuți;
- asistenți sociali;
- statisticieni și registratori medicali;
- infirmieri, instructori ergoterapie.
Personalul non-medical - sunt aceia pe care pacienții nu îi văd dar care lucrează pentru buna funcționare a spitalului. Îi regăsiți în serviciile RUNOS, Financiar-contabilitate, Aprovizionare, Achiziții publice, Administrativ și Compartimentul Juridic.
Asigură pacienților condiții de cazare și hrană, precum și necesarul de medicamente, respectând cu strictețe prevederile legale în vigoare.